Povestea mea
- Home
- Povestea mea

Monica Caramba
Schimbarea a fost mereu o parte din mine
Bineînțeles că toți avem o poveste mai frumoasă sau mai tragică cu provocări iar eu azi am decis să deschid cartea cu povești a vieții mele și să-ți descriu pe scurt câteva din momentele care m-au format cine sunt azi.
- Pornind dintr-o copilărie la bloc unde erau mulți copii, mereu trebuia să fiu în competiție cu ei și am învățat repede că trebuie să fiu cea mai bună pentru a câștiga respectul lor. A fost prima lecție pe care mi-o amintesc.
- Apoi marcată de trecerea în lumea îngerilor a tatălui meu la 9 ani am învățat că nimic în viață nici măcar iubirea cea mai mare nu este pentru totdeauna. A fost o lecție care mi-a pus în gardă sentimentele față de oameni și m-a învățat ulterior să mă descurc singură.
- Am urmat facultatea de mecanică luându-mi diploma de inginer deși sufletul meu mereu dorea să studieze psihologie dar în acea perioadă doar cel “nebun” mergea la psiholog. • Mereu am avut o fascinație pentru mintea umană citind cărți specifice și căutând adevăruri înalte evident trecând prin religie și știință.
- Am renunțat la inginerie după 1 an de profesat și am mers la 25 de ani să lucrez ca stewardesă în Kuwait și Dubai căutând în toată lumea adevărurile. După ce am străbătut lumea în lung și lat am înțeles că toate tradițiile, obiceiurile și credințele din toate culturile vorbesc despre același lucru și anume o forță definită prin nenumărate Nume. Am învățat că toți vorbesc despre o forță care zace în interiorul nostru.
- Am plecat la 30 de ani din Dubai în Germania ca să-mi dezvolt meseria pe care o învățasem(de Inginer) lucrând la o firmă de proiectare utilaje de reciclat lemn. Am zăbovit 5 ani în această meserie și apoi cu mult curaj am zis DA schimbării și am revenit în România să studiez psihologia, să am o familie frumoasă și fericită și să transmit mai departe tot ceea ce am învățat
- Inspirată de propriile experiențe,de schimbările în carieră și viața personală am realizat că în cazul meu, călătoria este destinația. Pas cu pas mi-am dezvoltat abilitățile de a asculta și a transforma fiecare oportunitate în ceva pozitiv în viața mea.
- Călătoria mea continuă pentru că viitorul se scrie chiar acum citind aceste rânduri, în timp ce îți scriu ție.
Mi-am dat seama că dacă eu POT, ȘI TU POȚI – Transformarea te așteaptă iar eu sunt aici să te sprijin în acest proces.
NU îți promit că va fi ușor dar îți promit că va merita!
Testimoniale
Ce spun clienții
Am făcut mai multe ședințe de Life Coaching și mi-am imbunătățit relația cu familia mea și am reușit să capăt o alta perspectivă asupra relațiilor cu ei. Mi-am ințeles anumite blocaje și am găsit căi să le depășesc.
Gianina P.
Asistent ManagerAm făcut 3 sesiuni ca să fac o alegere de carieră și Monica m-a ajutat să îmi clarific valorile mele și am reusit să fac schimbarea de drum. Mă bucur că am ales sa colaborez cu ea
V. Cristescu
AngajatLA ORICE PROBLEMĂ A VIEȚII TALE, EXISTĂ SOLUȚIE
Împreună o vom găsi pe cea mai bună pentru tine și afacerea ta!